Când vine vorba de funcția de președinte al Rusiei, gândul lumii zboară la Vladimir Putin, președinte de facto încă din 2000 și președinte oficial între 2000-2008 și 2012-prezent (și viitor). Mintea tuturor se duce la acest călăreț la bustul gol cu mâna țeapănă când vine vorba de această funcție.

Dar ceea ce mulți fie uită, fie nu știu, este că au mai fost doi președinți ai Rusiei din 1990 până azi: Boris Elțîn și Dimitri Medvedev, fiecare cu personalitatea sa, realizările și eșecurile proprii.

Primul președinte al Rusiei a fost Boris Elțîn, ales relativ democratic în 1990 în funcție la conducerea Republicii Sovietice Federale Socialiste Ruse, funcție din care a început să submineze autoritatea liderului reformator al URSS Mihail Gorbaciov. Din această poziție, Elțîn și-a consolidat puterea și a pus umărul alături de alți lideri ai republicilor membre URSS la destrămarea uniunii, lucru deja inevitabil.

După căderea acesteia, Elțîn a rămas președintele Rusiei, fiind responsabil de tranziția de la economia comunistă la economia capitalistă, lucru ce în prezența corupției a dus la apariția oligarhilor – oameni adesea cu caracter îndoielnic ce puneau mâna pe vechile fabrici comuniste și clădeau imperii corupte ale afacerilor.

Deși inițial funcția de președinte nu era foarte puternică, după o criză constituțională în care Elțîn a tras cu tunul, atât la propriu cât și la figurat în autoritatea parlamentului, a fost impus un regim hiperprezidențial, în care acesta urma să aibă puteri vaste și putând influența masiv guvernul, parlamentul și justiția. Elțîn a pus bazele unei dictaturi prezidențiale în Rusia, creându-și o instituție  cu abilități extinse și aproape incontrolabile. Instituție care va fi foarte utilă lui Putin, care va spori puterea președinției și mai mult.

Perioada acestuia este dominată de corupție, sărăcie și colaps economic, rușii rămânând până azi profund marcați de haoticii ani ’90, ani pe care îi asociază pe bună dreptate cu Boris Elțîn. Peste toate problemele economice și crima organizată care începuse să prindă aripi s-a suprapus și faptul că noul președinte era alcoolic, fapt ce îi reducea capacitățile de lider și mai mult. Ducând la numeroase incidente în care a fost surprins beat la evenimente publice, făcându-i pe ruși să se simtă rușinați cu propriul stat și propria conducere.

După momentul 1993, în Rusia s-a instalat treptat un regim cu tente autoritare, dar care era încă în esență democratic. Un sistem de oligarhi, corupție și infracțiune organizată s-a instaurat, dar Rusia nu era o dictatură. Încă se putea vorbi liber, presa era necenzurată și justiția mai avea mici zvâcniri din când în când, ocazional cercetând anumiți funcționari corupți, acțiuni adesea oprite prin șantaj.

Mai mult, Elțîn a avut de înfruntat alegeri în 1996, când prin punerea în lucru a sistemului deja putred, a reușit să fie reales. Din ’96, spiritul său reformator care era deja pe moarte a pierit definitiv, iar acesta a cedat din ce în ce mai multă putere oligarhilor, devenind pe zi ce trece mai slab. Sănătatea sa se deteriora, țara era într-o agonie economică, iar oligarhii erau speriați pentru viitorul afacerilor lor. Elțîn eșuase și primul deceniu de democrație din Rusia se apropia de sfârșit. Majoritatea oamenilor trăiau în sărăcie lucie, corupția era enedemică și crima era scăpată de sub control

În 1998, la propunerea oligarhilor, Elțîn îl numește prim ministru pe un necunoscut fost ofițer KGB, Vladimir Putin. Putin petrece o perioadă scurtă ca prim-ministru, perioadă în care face eforturi să creeze imaginea unui om puternic și autoritar care va reda măreția pierdută a Rusiei.

Pe 31 decembrie 1999, în mesajul său de anul nou, Elțîn își dă demisia din funcția de presedinte, își cere scuze pentru că a eșuat și îl numește pe Putin drept successor. Acesta din urmă devine automat președinte interimar al Rusiei. Au urmat alegeri prezidențiale în 2000, Putin câștigând din primul tur cu 53% din voturi, cu asta începând Era lui Putin.

Acesta a început rapid să își consolideze puterea, distrugând cu o ferocitate surprinzătoare presa liberă, asasinând opoziția și transformând legile în arme ale dictaturii sale. De asemenea, a strâns rândurile cu oligarhii, neoprind crima organizată, dar făcând-o să fie mai puțin violentă față de populație. A mai făcut și câteva reforme economice, care cuplate cu creșterea mondială a prețului la gaz au dus la o redresare economică, ducând la o îmbunătățire a situației țării.

De la bun început a fost un lider deschis și chiar prietenos cu vestul, colaborând cu NATO și UE, acestea ducând la integrarea economică mai mare cu occidentul și legături din ce în ce mai puternice, conferite de cumpărarea masivă de gaz rusesc de către UE.

Dar abia ce Putin se obișnuise cu funcția de președinte, a trebuit să o părăseasă. Constituția rusă spune că nu este permis ca o persoană să servească mai mult de două mandate prezidențiale consecutive, nepunând astfel o limită numărului total de mandate. Așa că în anul 2008, Putin nu a mai putut candida din nou.

Acesta a cedat funcția lui Dimitri Medvedev, un aliat obedient care nu avea să îi iasă din cuvânt. Alegerile au fost doar o formalitate, Medvedev fiind ales din primul tur, iar Putin a preluat din nou funcția de prim-ministru. Deși noul lider a avut momente când a reușit în a-și impune voința proprie, nu și-a depășit niciodată rolul de președinte de decor.

Lui Medvedev i-a fost oferită libertatea de a acționa conform propriilor planuri, deși era contrar cu ce voia Putin, doar pentru a fi mai convingător atunci când spunea că nu este doar o marionetă a actualului prim-ministru. În anumite cazuri președintele a fost chiar mai deschis către colaborae cu vestul decât Putin, dar în ciuda momentelor de relativă rebeliune, Medvedev a rămas mereu ascultător față de Putin, neuitând niciodată că adevăratul său rol este să îi țină șefului scaunul cald.

Cum mandatul său se apropia de sfârșit, Medvedev a declarat din timp că nu va mai candida din nou. În 2012 Putin a fost reales fluierând, iar pionul său loial a devenit prim-ministru. De atunci Putin a avut grijă de restricțile din constituție și domnește nestingherit și probabil că va domni ca nou țar al Rusiei până la moarte dacă poporul nu îl va opri.

Însă rușii par că în mare parte îl susțin sincer, iar cei ce nu o fac tac din frică. O răsturnare populară a lui Putin de către ruși este improbabilă, aceștia simțind că el este omul puternic care face Rusia să fie din nou respectată și, cel mai important, văzundu-l ca pe opusul lui Elțîn. Dacă Elțîn era beat și slab, Putin este macho, treaz și autoritar. Această imagine nu a apărut doar din percepția rușilor, ci a fost întreținută și de Putin prin propagandă și tot felul de ședințe foto sau așa zise ,,evenimete spontane”, în care juca rolul unui bărbat puternic și viguros, care se dovedește bun la toate.

Și, pe scurt, cam aceasta este povestea celor 2,5 președinți ai Rusiei. Probabil este deja evident de ce sunt considerați 2,5 și nu 3 lideri  Dar pentru cei care încă se întreabă, motivul e simplu: Dimitri Medvedev nu a fost niciodată stăpân pe propria președinție, fiind în esență un paravan pentru Putin. Singurul motiv pentru care Medvedev a fost președinte este restricția pusă actualului lider de către constituție. Acesta a fost partea unei rocade menite să îi păstreze puterea lui Vladimir Putin, rocadă în care Medvedev și-a jucat cuminte rolul, participând la perpetuarea dictaturii lui Putin.

Extra info:

https://www.youtube.com/watch?v=lxMWSmKieuc&t=195s

https://www.youtube.com/watch?v=jAsqtldf5o8&t=1017s

https://www.youtube.com/watch?v=kHgI6um1BMc

,, Hai sa vorbim despre Putin! Ce nu înțelege occidentul”- Mark Galleoti